Îngrijirea dentară corectă

Sănătatea dentară a câinilor

Sunt multe lucruri pe care le facem noi, părinții de animale de companie, care atrag priviri sceptice din partea altora; fie că e vorba de un culcuș ergonomic pentru câini, de o pelerină de ploaie galbenă pentru cățeii noștri, fie că e vorba doar de perierea dinților cățelului nostru, nedeținătorii de animale de companie nu înțeleg. Dar avem motivele noastre! 

Ne iubim animalele de companie și ne dorim ca aceasta să aibă o viață cât mai bună! Așadar, haideți să abordăm un subiect important: sănătatea dentară a câinilor. De ce ar trebui să-i acordați atenție și de ce este atât de importantă pentru bunăstarea generală a câinelui dvs.


De ce este atât de importantă pentru câini îngrijirea dentară?

Unora le vine greu să creadă că acești câini care moțăie în pat ore în șir sunt descendenți ai lupilor și au moștenit ceea ce numim „mușcătură în foarfecă”. Aceasta se produce atunci când câinele își folosește cei 42 de dinți pentru a mușca, a ține, a mesteca și a rupe carnea. Însă dinții sunt folosiți și pentru a-și face toaleta și a comunica în lumea câinilor. Este puțin probabil ca un dinte lipsă să aibă un impact negativ semnificativ asupra vieții câinelui, însă malocluzia (alinierea incorectă a dinților) și bolile dentare au.

Din cauza problemelor dentare ocazionale întâlnite cel mai adesea la câinii de rasă pură, în special rasele cu cap scurt precum buldogul francez și mopsul, uneori nu există suficient spațiu pentru toți dinții în maxilar. Aceasta înseamnă că animalul nu are o mușcătură în foarfecă „normală” și se confruntă adesea cu consecințele. Între timp, anumite rase sunt și ele predispuse genetic la tartru și placă, rase precum pudelul și chihuahua. În vreme ce proprietarii nu pot avea o mare influență asupra alinierii incorecte a dinților – în afară de a se asigura că au colaborat cu un crescător cinstit dacă au achiziționat animalul de mic - situația este destul de diferită în cazul în care câinele este predispus la depuneri de tartru.

Încă din stadiile incipiente al vieții câinelui, proprietarii trebuie să adopte câteva comportamente cheie cu noul lor prieten blănos; să se învețe să vă lase să vă uitați în gura lui fără a fi stresat și să se obișnuiască cu periajul regulat al dinților. Fie că folosiți o mănușă, fie că folosiți o periuță ultrasonică specială, este important ca procedura să fie cunoscută și acceptată de câinele dvs. Vă recomandăm să cereți sfatul veterinarului în ceea ce privește pasta de dinți potrivită pentru câini și să nu folosiți niciodată pastă de dinți destinată oamenilor, deoarece aceasta îi poate face rău animalului de companie.
 

EUKANUBA dry food

for healthy teeth

Discover now

Identificarea simptomelor

Semne timpurii de probleme dentare:

 

Există câteva simptome pe care le puteți recunoaște cu ușurință. Acestea includ:

  • Respirație urât mirositoare
  • Decolorarea dinților
  • Umflături sau dureri în zona bucală
  • Formarea de tartru (placă dentară dură)
  • Salivare abundentă

Problemele mai grave, precum durerile de dinți, sunt adesea observabile în schimbările de comportament. De exemplu, un câine ar putea să nu mai prezinte interes pentru jucăriile de mestecat sau recompense, ori ar putea chiar prezenta un apetit redus la ora mesei.

Însă cum apar aceste simptome în primul rând? Bacteriile au ocazia să se dezvolte din cauza unei alegeri proaste a hranei sau a reziduurilor rămase între dinți. În combinație cu mineralele din saliva câinelui, se formează tartrul și se dezvoltă bacteriile. Aceste bacterii atacă gingiile atașându-se de baza dinților, direct la nivelul gingiei. Formarea de tartru și/sau infecția bacteriană poate/pot provoca inflamarea și retracția gingiilor. În unele cazuri mai grave, poate fi afectat osul maxilarului și retracția zonei alveolei dentare. Rezultatul: durere și pierderea dinților.

Însă sănătatea dentară nu afectează doar gura câinelui. Infecțiile în zona bucală/dinților pot duce la dezvoltarea crescută a bacteriilor în fluxul sangvin. Acest lucru poate avea efecte negative asupra organelor vitale. Pot fi afectate inima și rinichii, organe care primesc foarte mult sânge.

Sfaturile noastre pentru o îngrijire dentară corectă a câinelui

Vestea bună este că există multe măsuri simple pe care le puteți lua pentru ca, în primul rând, câinele dvs. să nu sufere consecințele formării de tartru. 

Gustări de ros funcționale

Multe produse de mestecat de pe piață sunt destinate special îngrijirii dentare și pot reduce formarea de tartru din placă fără minerale de susținere. Cu toate acestea, folosirea unor produse trebuie descurajată; de exemplu, nu trebuie oferite oase grele de la animale mari sau coarne de cerb, deoarece acestea pot provoca fracturi dentare. În mod similar, este interzisă oferirea oaselor de pasăre sau porc.

Hrană uscată în locul hranei umede

Cel mai mare dezavantaj în ceea ce privește sănătatea dentară este faptul că hrana umedă nu este mestecată atât de intens ca cea uscată. Datorită acțiunii abrazive create în timpul mestecării, hrana uscată ajută la combaterea formării de placă. Căutați hrană uscată cu crochete destinate special curățării dinților prin frecare în timpul mestecării. Forma hexagonală a crochetelor EUKANUBA este exemplul perfect de tip de formă care sprijină o bună igienă orală.

Îngrijire dentară regulată

Chiar dacă nu se întâmplă în fiecare zi, curățarea dinților (periajul) trebuie făcut cel puțin o dată pe săptămână. Controlul anual la veterinar trebuie să includă și o examinare atentă a dinților câinelui, astfel încât să se poată interveni la timp dacă apar probleme.

Blog Headline lorem

Sănătate 6 min timp de citire

Păstrarea sănătății pielii și părului

Sănătate 4 min timp de citire

Articulații sănătoase pentru o viață activă

Sănătate 7 min timp de citire

De ce au câinii probleme stomacale?

Cele mai vândute produse ale noastre